Toamna şi-a intrat în drepturi. Ceaţă, ploaie, noroi, parcă aş fi în “Casa umbrelor” a lui Dickens. Totul parcă este desprins din roman. Oameni nervoşi, oraş învăluit în ceaţă, peste tot aceeaşi atmosferă rece şi umedă. Mă avânt pe stradă cu speranţa că mâine se va îndrepta vremea. Ascult prognozele meteo, dar nu se prevede nicio schimbare. Iarăşi o zi anostă, cu oameni nervoşi, cu bălţi care sunt căutate de nesimţiţii străzilor. Iarăşi buletin meteo. De data aceasta, veştile sunt bune. Se va simţi o ameliorare a vremii. Soarele îşi va face apariţia, chiar dacă va fi zgârcit în a se arăta oamenilor din ce în ce mai nervoşi. Pornesc la drum cu speranţa că soarele va aduce un pic de seninătate şi pe feţele lor. Dar, foarte curând, sunt contrazis. Navetişti de Germania, care aduc de acolo maşini spre vânzare, gătiţi invariabil în trening şi adidaşi pricopsiţi, găsesc bălţile străzii cu o măiestrie care te lasă fără cuvinte. Bătrâni care trag de sacoşe sunt victimele lor preferate. Trec cu maşina bubuind a văicăreli manelistice în viteză prin balta din dreptul bătrânelului încruntat şi împovărat de anii de suferinţă. Stropii amestecaţi cu noroi ţâşnesc spre el, lasând în urmă un potop de înjurături mai straşnice decât cele ale tinerei generaţii lipsite de vocabular ales.
Ceaţa şi ploaia au dispărut, dar au rămas bălţile şi nervii oamenilor. Numai soarele de octombrie îşi face datoria de a pune în scenă o adevărată simfonie a culorilor prin copaci. Soarele nu poate face nimic în faţa indiferenţei oamenilor, doar frunzele se pregătesc să plece, schimbându-şi culoarea în fiecare zi până vor ajunge să le fie indiferentă indiferenţa oamenilor.
