luni, august 03, 2009

O nouă şedinţă foto, într-un mic studio improvizat

Vinerea trecută, profitând de faptul că eram numai cu fiul meu, ne-am gândit împreună să mai facem un mic shooting, amenajând pentru aceasta sufrageria, mai exact eliberând-o de jumătate din mobilă şi de covor. Am montat stativele, am montat fundalul şi ne-am convins vecinii să formăm o gaşcă de rock-eri juniori care să îmi pozeze şi pe care să îi chinuiesc un pic până să ajung la setările de lumini corecte.

Am stabilit ora de întâlnire şi ne-am pregătit serios pentru acest shooting. La ora stabilită au venit şi "gaşca" şi părinţii găştii şi am început şedinţa foto. Am pus două blitzuri Canon 43oEX, declanşate prin infraroşu, pe care am montat un softbox artizanal făcut dintr-o cutie de carton, dar şi un beauty-dish confecţionat dintr-un castron luat din Kaufland şi un platan de hard-disk vechi.

Recunosc, luminile le-am cam pus la plezneală, în laterale, obţinând şi ceva umbre deranjante. Dar, rezultatele sunt încurajatoare pentru a începe să studiez mai profund diverse scheme de iluminare. Până la un nou shooting în studio, iată câteva din cele mai reuşite dintre cadrele făcute vineri.

Protagoniştii au fost:

Theodor Belivac


Rareş Cătuşanu


Mihnea Cătuşanu

Şi imaginile propriu zise:



Şi câteva imagini cu studioul improvizat, un fel de making of:

3 comentarii:

Bogdan spunea...

Bravo baieti, felicitari. Am vazut si pozele de la Bobita de pe blog. Tari!

ioanci spunea...

Brava domnilor, invidia lucreaza in mine...:)

cristianlazarescu spunea...

suupermarfa.si voi si coinacii.din ce in ce mai profesionisti

 
Counter Powered by  RedCounter