sâmbătă, decembrie 26, 2009

Sărbători Fericite, dar mai bine împăcaţi-vă cu voi înşivă!

Anul acesta, vacanţa a venit mai devreme. Deh, vreau-nu-vreau, sunt legat de măria sa, sistemul public de învăţământ. Şi, "datorită" ne-bunilor noştri guvernanţi a trebuit să iau şi eu cele câteva zile de "concediu fără plată", deşi sunt sută la sută privat. De fapt, cred că va trebui să vin şi cu bani de acasă, acum în ianuarie, când va fi scadenţa impozitului. Dar, la naiba acum cu impozitele şi micile necazuri ale vieţii cotidiene. Doar este Crăciunul, când toţi trebuie să fim mai buni, mai darnici, mai bla bla bla. De ce? Păi aşa se spune la teveu. Şi nu facem toşi ce se spune la teveu? Dau ăştia reportaj cu hypermarketurile pline, dăm şi noi o fugă să ne convingem că aşa este. Chiar dacă avem de toate acasă, parcă nu strică să iei o plasmă nouă, doar e la ofertă şi dau şi credite cu "bolentinu", direct în magazin. Ce dacă dobânzile sunt cu mult mai mari ca procent şi cu mult mai mici pe scrisul afişului decât la bănci? Ce dacă e criză? Ce dacă toţi urlă să economiseşti? Ce dacă? Cumpărăm tot, chiar dacă nu e nevoie!

Şi cum spuneam, anul acesta, vacanţa asta venită mai devreme mi-a prins foarte bine. Am avut un pic de timp să stau cu mine de vorbă ("hahaha ăsta e dus cu pluta, vorbeşte singur" aţi putea spune, dar chiar e bine să mai stai la o tacla cu tine însuţi), să văd ce a fost bun anul ăsta, ce nu a mers, ce aş putea face. E o chestie personală, pe care din când în când chiar se merită să o faci. Şi chiar îţi dă sentimentul că vezi lucrurile în esenţă, nu aşa, pe deasupra. Chiar dacă nu îţi place ce vezi sau ce răspunsuri primeşti.

Ei bine, şi apoi a început forfota, asaltul, nebunia, iufa, pe alocuri tâmpenia pregătirilor de Crăciun. Alergătură în sus, în jos, în stânga, în dreapta, la Mall, la Kaufland, la Cozia, la piaţă, iar la Mall şi enumerarea poate fi reluată. Asaltul a început. Şi în acest oraş, pe care îl străbaţi la picior într-o plimbare de voie de la un capăt la altul în maxim o oră, este musai, neapărat şi obligatoriu să pleci cu maşina. Iar, dacă faci imprudenţa să ieşi la cumpărături mai pe seară, hoardele de shopper-i (ce mişto sună imbecilitatea asta de cuvânt care este la fel cu imbecilitatea cumpărătorilor, cel puţin a unora dintre ei) ţi-au luat-o înainte şi au golit rafturile de carne de porc, slănini, caserole de mici, lasându-ţi ţie, fraiere de seară, numai peştele, ceva carne de pui şi legume, însă nu prea multe. Ei, şi în orice magazin ai fi auzi invariabil, inevitabil, dar mai ales obligatoriu colinde. Nu din alea de-ale noastre, lălăite şi depresiv de triste. Nuuu. Din alea englezeşti, vesele, săltăreţe, care, fără să vrei, te fac să cumperi tot magazinul. De fapt, nu sunt colinde englezeşti, sunt cântece americane, bine ticluite de tributari ai marketing-ului, adoptate şi de ai noştri, ca să ne înscriem în trend. Iar ultimii ani am reuşit, ca popor desigur, să ne înscriem în trend, pe alocuri să îl facem chair noi înşine.

Ce s-o fi întâmplat cu Sărbătorile de altă dată, când casa era invadată de miros de sarmale, piftie, răşină de brad, iar colindătorii sunau la uşă şi cântau atât de frumos. Vocile acelea de copii sunau atât de minunat, fără tânguieli specifice softurilor de înregistrări audio ale studiourilor de astăzi. Şi cântau despre Naşterea Domnului! A, şi mai era ceva. Faptul că nu se găseau atâtea, faptul că peste tot erau restricţii şi raţionalizări, oamenii chiar intrau în spiritul Sărbătorilor. Şi îşi mai întindeau unii altora mâna, numai din omenie, fără a aştepta ceva în schimb. Şi mai demult, la ţară, parcă era şi mai şi. Oamenii mergeau la biserică, se împărtăşau şi se spovedeau. În case, pe lângă mirosul de sarmale, cuptorul îşi făcea datoria pentru colindătorii care nu pretindeau bani, ci erau recompensaţi cu colindeţi (nişte covrigi extrem de buni, pentru cei tineri), iar pe sobă, se coceau merele, puse cu grijă de bunici. Totul era calm, iar oamenii când ieşeau pe uliţă îşi dădeau bineţe, nicidecum semeseuri insipide, luate aiurea de pe net.

Nu îmi place să trăiesc în trecut. S-au schimbat multe. Acum, pentru că suntem atât de mulţi pe faţa acestui pământ, poate că ar fi mai bine să ne gândim de două ori înainte de a tăia un brad. Nu este mai bine să rămână acolo în pământ? Anul acesta am apelat la un brad ecologic. Aşa i se spune mai nou bradului artificial. Şi l-am împodobit şi l-am ornat şi arată aşa de frumos! Dacă nu putem să păstrăm timpurile în loc, am putea să păstrăm Spiritul Crăciunului. Acela din suflet, nu cel povestit pe la teveu. Acela de pe vremea bunicii, nu ăsta de azi. Când copiii cântau "Florile dalbe" şi "Astăzi s-a născut Hristos" şi nu "Santa clause is coming to town" sau "Gingle bells". Când toată lumea era împăcată cu toată lumea.

Chiar dacă mai tărziu, vă urez tuturor Sărbători fericite şi încercaţi să readuceţi spiritul Crăciunului acolo unde îi este locul: printre oameni.

Niciun comentariu:

 
Counter Powered by  RedCounter