marți, mai 09, 2006

Cum s-au dus locurile...

Week-end liniştit în Băile Govora. Atât de liniştit că doare liniştea asta. Parcul din centrul staţiunii este singurul loc unde, din când în când, mai răzbate un chiuit sau un strigăt sau un plânset de copil. În rest, linişte. Trecând prin centru, un panou din timpul propagandei comuniste, dar care nu mai păstrează nimic din vremurile alea, afişa cu nonşalanţă o istorie plină de viaţă şi de zgomot. Caleşti, doamne cu toalete de epocă, domni eleganţi umpleau staţiunea, iar fotografiile parcă au sunet dacă te uiţi cu foarte mare atenţie şi închizi apoi un pic ochii. Parcă auzi tumultul acelei epoci apuse. Dar acum, linişte. Prea multă linişte. O linişte bolnăvicioasă. Mergând spre parcul din centrul staţiunii, o clădire veche care era o dată una din faimoasele locuri unde stăteau doamnele şi domnii ce îşi căutau sănătatea, acum mai are un pic şi cade peste stradă.



















Parcul neschimbat, la fel ca acum un an, la fel ca acum 5 ani, la fel ca acum 10 ani, asta doar la intrare. Poate mai multe coji de seminţe şi rateuri de baschetbalişti idioţi care nu au nimerit mingea de gunoi la coşul civilizaţiei. HUO!














































Copacii de pe aleea principală sunt nişte mincinioşi. Te primesc frumos şi, în acelaşi timp, ascund ca nişte veritabili activişti cu propaganda, clădirile părăsite unde odinioară se făceau tratamente, băi şi altele. Iar acum... Dacă nu te aventurezi pe aleea cu activişti, nu vei vedea clădirile liniştite, poate prea liniştite. Mai sus, o vilă, încă având perdele la geamuri, este foarte liniştită. Adormită de liniştită. Chiar moartă de liniştită, când vezi lacătul tronând pe uşa de la intrare. Aleile cu activişti, ah ce îi urăsc pentru minciuna lor şi pentru verdele crud al frunzelor, te poartă spre hotelul atât de cunoscut în Europa, pe la începutul secolului trecut. Ce a fost! Ce este! Ce va fi fost! O casă primitoare pentru atâtea personalităţi şi pentru atâţia oameni de vază ai României şi ai Europei! Iar acum, după invazia sindicalistă, o magherniţă, un loc unde câte un bou îşi deschide fereastra să audă duşmanii ce îl doare pe el în soartă de ei. Arhitectură de îţi ia respiraţia şi mânie proletară de îţi întoarce maţele pe dos. Un pic mai încolo, plimbăreţul prin parc este invitat la cinematograf de către Conducerea Cinematografelor, dar geamul este spart şi filmul nu mai rulează. Ce rost ar mai avea?





















































































Este linişte, prea multă linişte. Lângă fostul, defunctul şi liniştitul cinematograf câţiva copiii s-au încrâncenat într-un mic meci de fotbal. Băieţi şi fete aleargă după minge cu bucuria aceea senină şi plină de zgomot care te pot trezi din coşmar. Dar, din păcate, nu visezi, totul este acolo, in faţa ta. Liniştea morţii şi zgomotul vieţii. În linişte se duc locurile, dar rămân zgomotele copilăriei.






























Bine aţi venit în staţiunea BĂILE GOVORA!

Niciun comentariu:

 
Counter Powered by  RedCounter