marți, noiembrie 07, 2006

Fericire

De unde vine fericirea? Din sud sau din nord, din mare sau din munte, din apă sau din foc, din cer sau din pământ, din mine sau din tine, din mine sau din... .
Au început să mă obosească întrebările alea de reporter cu creierii incinşi de glamor care intervievează vreun mare gânditor cu picioru' adresându-i întrebarea mai mult sau mai puţin stereotipă (care este) "Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta?". Când ţi se pune întrebarea asta, dai un "rewind" (că tot e la modă romgleza) casetei cu viaţa ta şi te pui să faci o selecţie mentală ca să vezi când te-ai simţit cel mai fericit. În prima zi de grădiniţă, în prima zi de "şoim al patriei", în prima zi de şcoală, când te-au făcut pionier, când fata de care îţi plăcea te-a privit în sfârşit, când Tovarăşa Învăţătoare te-a lăudat în faţa clasei, când ai venit cu primul 10 la mate din seria de 5 şi 6, când ai semnat la titularul buletinului de identitate, când ţi-ai văzut numele pe lista admişilor la liceu, când ai simţit fiorul primului sărut, când ai chiulit cu toată clasa, când ai chiulit singur, când i-ai făcut clătite la tine acasă, când i-ai cântat primele acorduri cu chitara, când ai învăţat cu ea pentru bac, când ai văzut rezultatele finale la bac, când îţi spuneai ca dacă nu intri la facultate te iau boii ăia în armată, dar ai intrat, când ai luat primul 10 din facultate, când ai primit aplauzele colegilor la seminarul de "prezentări", când ai iubit-o toată noaptea, când ai primit permisul de conducere de la "organ" şi ţi-ai spus că doar şoseaua este limita, când ai terminat în sfârşit lucrarea de diplomă şi îndrumătoarea ta cea nebună şi exigentă a zis în sfârşit "OK", când ţi-ai văzut lucrarea de licenţă copertată, când ţi-au spus notele examenului de licenţă, când ţi-ai dat seama că ai terminat facultatea şi în curând vei fi cu banii tăi, când ai semnat primul tău contract de muncă, când ţi-ai văzut cartea de muncă şi ai semnat la titular, când ai cerut-o de nevastă, când te-ai însurat, când ai aflat că vei fi tată, când ţi-ai văzut copilul pentru prima dată, când ţi-a spus tată pentru prima dată, când ai fost cu copilul tău în prima zi de grădiniţă şi pe urmă la prima lecţie de chitară, când... , când... , când... .
Vedeţi, măi tâmpiţilor, cât trebuie să ierarhizez eu pentru voi. Şi ţin prea mult la fiecare moment, ca să îl dau jos de pe poziţia I. De aceea nu înţeleg geniile alea care îti răspund într-o secundă "Am fost cel mai fericit când am avut prima... "
De unde vine fericirea? Din toate lucrurile simple pe care le-ai făcut, le faci şi le vei face. Când vei cânta în zori într-un delir al fericirii, când vei deschide sticla de vin alături de prieteni, când te vei opri în mijlocul străzii să admiri copacul înflorit, când vei auzi foşnetul frunzelor uscate sub pasul ei gingaş, când vei alerga prin zăpada proaspăt aşternută cu copilul tău, când vei lua parte la nunta de argint a părinţilor, când ... .
M-am gândit! Locul I este foarte încăpător pentru cea mai fericită zi din viaţa mea. De fapt, topul meu nu are decât un sigur loc. Locul I. Pentru fiecare zi!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Fericire...ce este fericirea?Un moment de dragoste pasionala, sau un moment in care primesti un telefon,sau avansarea in post....da poate fi un moment, sau poate forma un amalgam de momente.Fericirea este personala, fiecare este limitat la propria traiere "fericita" sau "nefericita", la asteptarea unui OZN pentru a simti fericirea, sau la aparitia primei raze de soare pentru a boicoti intru realizarea visurilor sale.

 
Counter Powered by  RedCounter