luni, noiembrie 12, 2007

Frumuseţe pe gratis! Pe bune!

Eşti invitat de rudele din Ardeal să petreci sfârşitul de săptămână la ei. Din dorinţa de a mai evada un pic din rutina zilnică accepţi şi îi spui soţiei de invitaţie, dar şi de faptul că ai acceptat şi începe agitaţia. Ce să cumpărăm, că doar nu putem merge cu mâna goală la ei? Fugi la market, alegi în repezeală câte ceva, te duci la casă, dai să plăteşti şi îţi dai seama că ai uitat portofelul acasă. Noroc cu cardul de credit care stă cuminte în portofelul cu acte. Plăteşti şi o iei la goană până la locul unde ai lăsat maşina. Încerci să scoţi maşina din prima, dar nu poţi din cauza deşteptului din dreapta care a parcat prea aproape de tine. În spatele tău, altul vrea să intre în locul tău şi claxonează ca apucatul să nu cumva să îi ia cineva locul. În sfârşit, ajungi acasă unde te aşteaptă soţia cu bagajele făcute, încarci totul în portbagaj, le spui tuturor să îşi pună centurile, îţi faci cruce, îţi pui şi tu centura, apeşi ambreiajul, bagi în viteza întâi şi porneşti la drum.

Vei merge pe Valea Oltului, sperând ca circulaţia să fie mai lejeră să poţi arunca şi tu câteva ocheade peisajului. Dar aşa ceva nu se poate. Valea Oltului este sinonimă cu aglomeraţia. Un dement se află în spatele tău şi îţi tot face semne cu farurile să mergi mai repede sau să îţi bagi maşina în buzunar să te poată el depăşi. La un moment dat, când începe linia continuă, semnalizează şi se înfige în depăşire. Din faţă se apropie ameninţător un TIR, tu tragi cât poţi de mult în dreapta, el ambalează motorul la maxim şi se repliază exact în momentul în care ai impresia că în faţa ta se vor derula cele mai groaznice scene. Dar aţi scăpat, cu toţii!

Cauţi un refugiu şi tragi pe dreapta. Îţi aprinzi nervos o ţigară şi înjuri puştanii ăştia teribilişti cu maşini puternice. Îţi ridici privirea către vârful unui deal şi vezi splendoarea oferită de natură , parcă numai pentru tine. Cauţi aparatul, foto, dar îţi dai seama că, în toată agitaţia, a rămas acasă. Nu-i nimic, imaginea îţi va rămâne întipărită pe retină pentru mult timp de acum încolo. Şi mai mult decât atât, vei căuta mai des şi te vei bucura de splendoarea pe care ţi-o oferă natura. Gratis.




Niciun comentariu:

 
Counter Powered by  RedCounter