Un vis împlinit!

Astăzi a fost una dintre cele mai însorite zile din ultima vreme, deşi am stat aproape jumătate de zi sub pământ, în Salina Ocnele Mari. A ieşit şi soarele pe strada mea şi am trăit una din dorinţele mele arzătoare: prima expoziţie de fotografie.

Iureşul cotidian a fost foarte mare în ultima perioadă, drum pe la Bucureşti, diverse probleme de rezolvat, teme cu cel mic şi tot aşa, că nici nu am simţit cum a trecut această săptămână. Şi iată-mă vineri, ziua în care trebuia să punem fotografiile spre delectarea ochiului şi a sufletului musafirilor Salinei. Alarma telefonului şi-a făcut datoria la ora 8.00, iar eu am intrat un pic în panică. Nu prea aveam nimic pregătit: afişul nu era printat, nu ştiam exact cum vom expune fotografiile în salină, ştiam că la ora două urma să aibă loc un eveniment, o consfătuire medicală în salină, aşa că am intrat repede în priză. Am scotocit după singurul meu stick de memorie (unul din vremea cretacică, având impresionanta capacitate de 64 de megabiţi), am copiat afişul pe stick, am trezit copilul, i-am dat să manânce, copilului, evident :), ne-am îmbrăcat şi am coborât. Alex era deja jos, Bobiţă era şi el aproape gata, am luat de la "Gospodarul" nişte "negrese" şi şuruburi, am sorbit cafeaua, copiii s-au năpustit asupra jucăriilor din camera băieţilor lui Bobiţă, iar noi am pornit la drum. Am mers să printăm afişul şi după mici peripeţii am reuşit să-l printăm, din bucăţi, dar a fost bine şi aşa. În fine, acum eram cu totul gata, aşa că am pornit spre Ocnele Mari.

Am intrat în Salină şi ne-am pus pe treabă. Am început cu o binemeritată ... pauză. Adică, în bunul obicei oltenesc, ne-am scărpinat creştetul capului spre invocarea muzei ce avea să ne înveţe cum naiba să prindem fotografiile în pereţii de sare, tari ca stânca, nu alta. Din discuţie în părere, via consultări, am ajuns la concluzia că nişte... "ceva" pe care să punem fotografiile, ca nişte simeze, se impunea a fi confecţionate. Cu sprijinul gazdei noastre EXTRAORDINARE, d-l Marius GEORGESCU, am reuşit să confecţionăm aceste "simeze" din nişte blăni, iar expoziţia noastră începea să capete contur. Un contur mai fain decât, sincer, îmi închipuiam eu.


GATA! Am reuşit. Totul arăta perfect! Ei, bine prima noastră expoziţie era gata! Noi, adică Bobiţă Cătuşanu, Gabi Marian şi subsemnatul, am "furat" câteva clipe timpului şi am vrut să le oferim privitorului, vizitator al Salinei Ocnele Mari, ca un fel de pată de culoare în imensul cenuşiu al cotidianului nebun de-a binelea. Asta este "Mişcarea noastră de rezistenţă", ăsta este modul nostru de a rezista circului politic şi tâmpit, oferit gratuit la televizor.


Ceea ce ne-a bucurat însă cel mai mult a fost faptul că, deşi expoziţia nu era gata în totalitate, vizitatorii Salinei deja priveau fotografiile noastre. Şi ce sentiment minunat am avut în acel moment!


Acesta este un vis împlinit! Nu a fost aşa de greu să-l împlinesc, deoarece ingredientele "secrete" sunt aici lângă mine: dorinţă, prietenie, generozitate, faptul că am crezut în acest vis. Acestea sunt ingredientele unei zile perfecte! Iar aceasta este ziua mea perfectă!


Vreau să îi mulţumesc lui Alex Andrei Moise pentru imaginile de mai sus şi pentru că a fost alături de noi şi sper să îi ofer şi eu imagini de la viitoarea lui expoziţie cât mai curând!