O mică poveste p(r)ost electorală!

Am fost tentat să dau titlul acestui post " De ce a pierdut Mircea Geoană alegerile", dar riscam să capăt eticheta de fan şi susţinător al perdanţilor, fapt care ar fi dus implicit la aplicarea acestei etichete de luzăr şi feţei mele suave, plină de bune intenţii şi condusă de un păgubos bun simţ.

Heh, a fost o circotecă veritabilă în viaţa noastră de spectatori uluiţi ai ringului politic în care s-au aruncat în luptă toate mijloacele, dar absolut toate mijloacele. A fost ca un meci de box la care amărăşteanul, cetăţeanul, fraiericiul, de-a dreptul prostul a fost invitat "moca" să asiste. Numai ca acesta, pe lângă că este şi fraier şi prost, pe deasupra mai este şi idiot pentru că a putut să îşi imagineze "că confruntarea" (cacofonie intenţionată pentru a sublinia trăsătura definitorie a luptei politice) este "moca". Nimic nu este "moca", băi turmentatule de cetăţean care eşti. NU ţi-ai dat seama, încă? Nu ţi-ai luat îndeajuns de multe ţepe la superofertă? Mai vrei? Ei bine ai plătit şi confruntarea asta, cu vârf şi îndesat. Ai plătit cu timpul pe care l-ai petrecut în faţa televizorului uitându-te la limbricii aştia, ai plătit cu nervii pe care ţi i-ai descărcat pe cei din jur, ai plătit cu scârba şi groaza pentru viitor care au pus stâpânire pe tine. Şi pentru ce? Pentru un vot, pe care l-ai dat să alegi răul cel mi mic dintre două rele. Nu te-ai săturat, băi ţăpitule masochist, să fii luat de prost mereu, să îţi sacrifici ani buni din viaţă, în speranţa că următorul va fi cel bun şi pentru tine? Ţi-am zis, eşti clar sadomasochist.

În fine, ai intrat în sala confruntării şi te-ai uitat de jur împrejur. Sala era una mare împărţită în trei secţiuni. Secţiunea A, cea portocalie. Acolo, pe bază de carnet de partid sau declaraţie de simpatie, erai invitat să stai pe un scaun de catifea, cu o gustărică lângă tine, numai bine să te relaxezi în timp ce urmăreşti confruntarea. Secţiunea B, cea portocalie prin amestec, adică cea cu scaune roşii şi galbene, ce-i drept, de lemn (deh, nu au avut organizatorii destui bani sa "facă cu" catifea, de fapt bani au avut, dar nu s-au înţeles din timp să facă aşa). Secţiunea C, cea gri, ternă, fadă, urâtă prin înfăţişare, unde intrau toţi care demonstrau o minimă urmă de bun simţ. Dacă te vedeau cum dai coate la rând, mai puneai piedică unuia sau altuia ca să ajungi mai în faţă erai luat drept descurcăreţ şi te băgau la Secţiunea A. Dacă aveai gura mare, te certai cu toţi pe acolo şi mai şi înjurai, iar la sfârşitul înjurăturii mai adăugai şi "care este", erai luat cu japca în Secţiunea B. Dacă îţi vedeai de coadă, mai dădeai şi locul din faţa ta (prostule) vreunui bătrân sleit de puteri, îţi urmai singur coada până la Secţiunea C. În fine, ai ajuns la locul tău, loc de unde puteai vedea numai centrul ringului şi aştepţi cuminte gongul de început. Te ridici pentru câteva secunde în picioare sa vezi şi ce se întâmplă pe lângă ring. Vezi un tip bărbos, cu barbă căruntă şi bine îngrijită, îmbrăcat cu un sacou albastru închis cu nasturi de aur. Stă exact lângă ring şi îşi aprinde tacticos o pipă. Pare un om apropiat concurentului din colţul roşu/galben. Este sigur pe el şi vorbeşte în colţul gurii cu un alt bărbos, cu barbă neîngrijită şi care merge greu. Vorbesc aproape în şoaptă, deşi în jurul lor este un vacarm de nedescris. Şi se pare că se înţeleg. Arunci o privire şi spre colţul portocaliu, unde se află susţinătorii celuilalt combatant. Dintre toţi, iese în evidenţă o făptură blondă, îmbrăcată ţipător, care avea o bluză care îi sugrumau de-adreptul sânii dornici de un pic de libertate. Iar ochii bărbaţilor din jurul ei stăteau mai mereu în pământ, de frică să nu surprindă momentul când vreunul dintre cei doi sâni ar putea să îşi croiască drum afară din decolteu. Imprudenţa asta a fost făcută mai demult de unul Călin şi şi-a furat-o rău, rău de tot.

Te aşezi liniştit pe scaun şi aştepţi cuminte gongul de început. În jurul tău, oameni normali ca şi tine aşteaptă la fel de cuminţi începutul înfruntării. Sunt destul de mulţi, dar destul de puţini pentru spaţiul acestei secţiuni. Celelalte două secţiuni ale sălii, respectiv cele portocalii (cea portocalie neaoşă, adică A, şi cea portocalie prin alăturare, adică B) sunt super arhipline. Se înghesuie suţinătorii celor doi combatanţi, ceva de speriat. Îşi mai trag câte una după ceafă, se mai înghiontesc, se împing. Deh, sunt animaţi de aceleaşi gânduri. Victoria pentru al lor şi Înfrângerea pentru celălalt. Şi sunt gata să intre şi ei în ring pentru asta.

La un moment dat, din cele două secţini apar câţiva trepăduşi îmbrăcaţi în diverse uniforme. Nu reuşeşti să le recunoşti, dar citeşti pe braţul unuia câteva litere gen G a r .... şi altceva nimic. Altul era ceva cu primăria, în fine, stai la locul tău, cuminte, aşteptând gongul de început. Dar, trepăduşii dau năvală în secţiunea C, şi încep a cotrobăii spectatorii de bani. "Dă, bă şi tu, că nu are candidanţii bani să iasă aşea cu şou, să îi vezi bine. Hai, marcă banu' şi gura" Te laşi buzunărit, apleci privirea în pământ, gândindu-te că ăia erau banii de role pentru ăla micu şi tu nu ai făcut niciun gest, înghiţi în sec a ură şi ... taci. Dispar trepăduşii, iar tu speri că vor începe dracului confruntarea aia o dată. De unde... Mai vin trepăduşii o dată să îţi ia şi banii pe care îi ţineai pentru sărbătorile de iarnă. Cică primă de sărbători, pe care tu, marele patron, ţi-o programaseşi. Hai, gata, gura, mucles!

În sfârşit, cei doi mari combatanţi îşi fac apariţia. Zboară confetti din aur şi arginţi, show de lasere şi lumini, steaguri agitate, iar mintea ta îţi zboară la linia aia de credit din care până la urmă îţi vei da prima. Asta dacă nu... ba nu. Las' că mai bine tai bon fiscal la toţi. Nu poţi dormi liniştit ştiind că te pot încălţa... uuuf. Sunt prezentaţi publicului de către acelaşi arbitru gras, mic, chel şi antipatic. L-au adus pe el, până la urmă. Acelaşi ca şi la cursa de dinainte. Li se atrage atenţia asupra regulilor pe care trebuie să le respcte. Cel în şort portocaliu, exact în acel moment, când toată lumea îşi concentra privirea asupra arbitrului, îi trage roşului una peste fluierul piciorului. Roşul se schimonoseşte de durere, dar nu zice nimic. Dă numai din cap în semn că înţelege regulile. Arbitrul se întoarce cu spatele, portocaliul şi el se întoarce şi dă să pornescă spre colţul său, când simte răceala unei mănuşi de box fix în chelia lui. Lumea vede gestul nesportiv şi fluieră. Nervii sunt întinşi la maxim.

Se aude gongul. Susţinătorii ating curând starea de isterie care le fusese prelucrată de către antrenorii celor doi combatanţi. Simpatizanţii devin şi ei isterici, doar e datoria lor netrasată de nimeni. Dar ei se simt datori. Prima repriză este o repriză de tatonări. Se dau şi se încasează câţiva pumni uşori. Lucrurile merg la fel şi în cea de-a doua repriză. Şi în cea de-a treia. În cea de-a patra avem deja un fapt memorabil. Unul din cei mai tari susţinători ai roşului, acela cu sacou şi barbă căruntă, şopteşte ceva unui trepăduş care dispare. După câteva secunde, revine însă cu un pachet de unt pe care îl scoate din ambalaj şi îl aruncă în ring, între picioarele luptătorului cu şortul portocaliu. Nu îl vede prea multă lume, numai cei din secţiunea C pot observa această manevră. Combatantul calcă pe unt, se dezechilibrează şi în cădere, încasează un pumn zdravăn de la luptătorul în roşu. E la pământ. Nu mai aude nimic, nu mai vede nimic. Simte însă furia cum îi afectează vederea. Nu mai vede acelaşi public. Vede alt public şi pe el se vede pe altă scenă. La un moment dat, se apropie de scenă un copil. Este conştient că furia îi va răpi capacitatea de concentrare. Aşa că preferă să se descarce. Dar pe cine? Copilul nu se opreşte şi vine spre scenă. Greşeala lui. Capul copilului zboară pe spate de la dosul de palmă primit. Dar el, marele luptător, descărcat acum de energia negativă cauzată de furie, stoarce o lacrimă pentru public şi se ridică în picioare. Şi-a revenit. Acum vede totul clar, poate chiar mai clar decât înainte, chiar dacă este huiduit copios de cei din secţiunea adversă, dar şi de o parte a celor din secţiunea C, care până acum au stat liniştiţi fără să scoată un sunet. Trebuie să pregătească răzbunarea. O cheamă pe blondină, îi şopteşte ceva şi aceasta dispare. Revine însă repede şi aruncă câteva bucăţele de slănină în ring. Combatantul din colţul roşu o vede, însă. Numai că o vede pe ea şi nu vede pumnul care îi zdruncină creierii. Cade pe podeaua alunecoasă, lovindu-se la cap. Este în colţul portocaliu. Un doctor cu halat alb îi conectează câteva fire la tâmple. Uriaşele plasme de deasupra ringului se aprind şi pe ecrane se vede ce visează cel de pe podea, în timp real. Se vedea relaxându-se într-o cadă imensă de jacuzzi, iar în jurul său multe lumânări parfumate. Era singur în cadă, iar în mână ţinea un pahar de şampanie. La un moment dat, uşa se deschide şi apare un bărbos, cu barba neîngrijită şi cu mers anevoios. Se urcă în cadă cu el... dar, în acest moment plasmele se sting. Vacarmul reîncepe. Doctorul îşi ia firele şi dispare. Simpatizanţii sunt isterici. Arbitrul uită să numere. Îşi aduce aminte ce trebuia să facă, şi numără mai mult pentru el: şapteeeeeee, ooooooopt... Însă luptătorul cu şort roşu reuşeşte să se ridice. E în picioare şi lupta reîncepe. Mai aprigă şi cu mai multă încrâncenare, dar nu se mai întâmplă nimic notabil până la final. Gongul final îi găseşte pe cei doi epuizaţi, răguşiţi, dar satisfăcuţi. Erau convinşi fiecare în parte, că a câştigat. Arbitrii se duc spre un birou să delibereze. Sala este în delir. Până şi secţiunea C, aceea gri, ternă, anostă şi tăcută se animă. Arbitrii nu au terminat de deliberat. Se face târziu, iar sala trebuie evacuată. Se face un anunţ la microfonul sălii: Ocupanţii secţiunii C sunt rugaţi să se prezinte la uşa Z, pentru accesul afară din sală. Oamenii care au stat în această secţiune, fără a se împinge, se ridică şi pornesc înspre uşa indicată. Un trepăduş însă, îi îndrumă către altă uşă, unde îi aştepta inspectorul de la Brigada de Observare a sălii, care le înmâna câte un formular de amendă pentru că nu au părăsit sala pe la uşa indicată la microfon. Fiecare spectator îşi lua formularul de amendă resemnat, cu gândul poate la aceeaşi linie de credit, la care mă gândeam şi eu. Şi tu, şi el şi poate toţi cei care citesc aceste rânduri.

Pentru că şi eu, şi tu, şi el, toţi facem parte din spectatorii Secţiunii C, care am intrat "moca" la show şi am ieşit cu buzunarele goale. Asta n-ar fi nimic. Dă-i dracului de bani. Că banii se fac, dar ce te faci cu găurile din stomac, cu maţele întoarse pe dos, cu scârba care te-a apucat şi cu groaza că uite "aşea" eşti din nou pe punctul de a pierde cinci ani din viaţă, sperând ca poate viitorul preşedinte... sau... poate...