sâmbătă, ianuarie 09, 2010

Şi am făcut revelionul la bozgori...

Ei, da. O hotărâre luată în câteva minute şi o rezervare pe internet a unui apartament în Budapesta cu 250 de euroi pentru trei persoane, mic dejun inclus, timp de patru nopţi la un hotel de 4 stele. Incredibil, nu? Mai ales că micile mele porniri "naţionaliste" m-au făcut să am destule îndoieli că voi fi primit în Ungaria foarte bine, auzind că sunt român. De aceea, şi termenul de bozgor cu care noi, românii suntem obişnuiţi să ne gratulăm vecinii. Dar ce este oare un bozgor? Conform DEX-ului online, bozgor este s.m., s.f. (pop.) ungur, maghiar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007), având ca explicaţie suplimentară: Sensul cuvîntului este în maghiară „om fără ţară”, „apatrid”, „nomad”. Se foloseşte cu nuanţă peiorativă, depreciativă (nu neapărat la adresa maghiarilor, ci şi reciproc. Ei da, nuanţe peiorative cu care ne gratulăm reciproc. Dar, lucrurile împământenite în aşa zis-ul folclor sunt cam departe de adevăr. Ungurii ştiu cum să te facă să cheltuieşti bani în ţara lor, iar tu îi cheltuieşti cu zâmbetul pe buze.

De cum am intrat în Ungaria, am văzut şi eu ce înseamnă un drum european adevărat. Ei bine, un astfel de drum în Ungaria seamănă cu o autostradă din România. Cu noduri rutiere, pasarele care îţi ofereau posibilitatea de a intra pe acest drum în condiţii de siguranţă chiar şi la viteze mai mari. În România, pe lângă biciclişti şi căruţe, oricând poţi să dai peste vreun pieton destul de afumat, dispus să îţi testeze reflexele când te aştepţi mai puţin. Morala?

Satele de graniţă erau deosebit de îngrijite, peluzele din faţa casei aranjate, trotuare asfaltate şi, incredibil, dotate cu piste de bicicletă. Iar aceste piste chiar erau folosite deopotrivă de tineri sau oameni mai în vârstă. Morala?

Capitala Ungariei, Budapesta, deosebit de curată. Circulaţia în oraş, deşi erau multe maşini, se făcea relaxat, fără prea multe semne obscene, claxoane şi înjurături. Ba chiar se mai şi oferea prioritatea celui care vroia să intre pe o arteră principală sau să schimbe banda de circulaţie. Ei, acest lucru se întâmplă şi pe la noi prin "provincie", însă exclus în capitală. Când mai vin "ţăranii din provincie" şi mai fac astfel de gesturi, belesc bucureştenii nişte ochi de parbriz... numa', numa'. Morala?

Revelion în Budapesta. O mare de oameni pe străzi făcea un vacarm infernal. Confetti, coifuri, pahare, sticle de şampanie, goarne rupte invadaseră străzile capitalei Ungariei. A doua zi, străzile erau din nou impecabil de curate. Morala?

Clădirile vechi ale Budapestei erau luminate noapte, fiind astfel puse în valoare extraordinar. Nicidecum incendiate, ca prin Bucureşti, pentru a putea fi scoase din patrimoniul naţional cultural şi demolate fără milă ca să se nască acolo imense zgârie nori de birouri, făcute din oţel şi sticlă. Oare chiar au ungurii ăştia un aşa respect faţă de istoria lor sau legile care sunt respectate cu frică de multe ori îşi fac treaba? Morala?

Obiectivele turistice. Peste tot şi enorm de multe. Ţi-ar trebui o săptămână cel puţin să le vizitezi pe îndelete. Başca mai au şi nişte circuite, tururi turistice cu autobuze speciale, unul chiar amfibie. Te urci în autocar, iar la un moment dat, autocarul părăseşte şoseaua şi se năpusteşte în Dunăre, oferindu-ţi o experienţă unică. Şi apropo de turişti. Pe acolo se vorbesc la limbi străine... ohohoooo. Morala?

Ungurii cu care am intrat în contact erau mereu dispuşi să îţi ofere ceva. O singură dată, într-o alimentară, o vânzătoare mai în vârstă a început să trântească cu produsele noastre, probabil din cauza limbii române pe care probabil o înţelegea. În rest, cei tineri, conştienţi probabil că prezenţa noastră acolo însemna bani cheltuiţi în comunitatea lor, aveau un comportament ireproşabil. O problemă ar fi toaletele publice care cam lipseau, însă, mânat de o urgenţă fiziologică am intrat într-un restaurant destul de select. Am rugat un ospătar să îmi indice drumul către toaletă, iar acesta într-o engleză ireproşabilă mi-a dat explicaţiile necesare. Oboşnuit ca în România să mă tragă de mânecă să consum neapărat ceva pentru a avea acces la toaletă, mă gândeam să îi ofer omului o mică atenţie, dar mi-a făcut semn că nu este nevoie. Morala?

Am colindat şi prin magazine şi centre comerciale. Toţi vânzătorii şi vânzătoarele ştiau limba engleză aşa că... shopping-ul a mers ca pe roate. Şi am lăsat ceva bani acolo, pentru că noţiunea de reduceri este respectată. Aşa am luat blugi cu 50 de ron, blugi pe care în ţară i-aş fi luat cu cel puţin 150 de ron. Morala?

În toate obiectivele turistice vizitate se putea intra cu aparatul de fotografiat sau camera video de gât. Nicăieri nu ţi se cerea taxă de fotografiere sau filmare, precum la Castelul Bran, de la noi. Ştiu ei ce ştiu, doar reclama e sufletul comerţului, iar cea făcută din gură în gură, făcută de turişti altor potenţiali turişti, însoţită şi de ceva poze, este aur curat. Morala?

Drumul de întoarcere, aproape de graniţa cu România, am intrat într-un fel de han, unde am mâncat un gulaş la ceaun, incredibil de gustos. Ospătarul era în permanenţă în sală, oferind meniuri în maghiară, română, germană şi un pic de engleză. Iar când ne-a adus mâncarea ne-a invitat să ne servim cu murături, gratis, dintr-un frigider aflat în sala de mese. Morala?

Morala este simplă. Ungurii au învăţat lecţia civilizaţiei, a comerţului, a turismului, a conservării trecutului, a serviciilor. Au învăţat-o bine, iar când au fost ascultaţi au luat notă mare. Noi, ce avem noi? Madam Udrea la turism şi dezvoltare, burtoşi antipatici, fără viziune, doar cu interese în fruntea Administraţiilor Drumurilor (doar aşa au apărut şi "regii asfaltului", nu?), imbecili cu papion pe la cultură şi culte, pitzipoance analfabete şi agramate în limba română pe post de vânzătoare (ce pretenţii să mai ai la limba engleză), cu jmecheraşi de ospătari (care te fac la nota de plată din priviri)... ce morală mai poţi trage? Am cam pierdut timpul şi nu am învăţat lecţia. Abia am luat un cinci de trecre, din mila publică şi din vârful stiloului. Deh, doar suntem români şi ne descurcăm noi cumva.

Am tras şi câteva imagini, în special HDR, deoarece este un mod potrivit de a fotografia în Budapesta. Una, peste alta, a fost o vacanţă foarte reuşită, ceea ce vă doresc şi vouă pe viitor. Cât despre bozgori, îmi scot pălăria în faţa lor, şi pe viitor am să încerc să îmi aduc şi eu aportul la scoaterea acestui cuvânt din fondul lexical al limbii române, nemaifolosindu-l. Pentru că nu merită nici ei, dar nici noi.



PS
Sunt convins că această părere pe care mi-am făcut-o este părerea unui turist, aflat la mare depărtare de încrâncenarea politică a tâmpiţilor care nu vor să ne lase să punem trecutul deoparte şi să trăim ca buni vecini ce suntem.

LA MULŢI ANI tuturor şi un an plin de realizări.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Morala? Viata e frumoasa cu o conditie...sa o traiesti cat mai departe de Romania !!!

Unknown spunea...

Morala e ca altii sunt mai buni, exact cum noua jucarie a prietenului din copilarie era mai buna ca a mea. Morala e ca sunt in coada Europei, ca n-am nimic in comparatie cu altii, ca traiesc intr-o tara pe care o declar de rahat cu fiecare ocazie ce mi se arata. Morala e ca sunt un roman care-si face tara de rusine in fata strainilor si apoi se mira ca n-o viziteaza. Morala e ca spun in fiecare zi ca traiesc prost, dar nu fac nimic concret sa-mi schimb viata. Morala e ca strainul care s-a civilizat mai mult decat mine s-a ridicat peste gandurile mele de nimic si a facut ceva. Morala e ca ne vaitam cu energie cu care unii construiesc, pentru a ne mira apoi, cu invidie de succesul lor. Cum dom-ne se poate la altii? ...Mmm, poate cu alta atitudine?

Eugen Belivac spunea...

Nu am scris acest post pentru a ma vaita, deoarece am renuntat sa ma mai vait de mult. A fost o simpla constatare a ceea ce de fapt exista la ei si la noi nu exista. Am incercat sa ofer un model omului simplu pentru a-si putea schimba atitudinea. Eu, unul, consider ca am o altfel de atitudine fata de multi conationali ai mei si de vaitat ma vait pentru ca, desi ma chinui in fiecare zi sa imi fac viata mai buna ghidandu-ma dupa niste principii morale sanatoase, nu reusesc acest lucru, ba mai mult sunt luat si de fraier. Iar problema se pune cam in felul urmator: imi sacrific viata traind in aceasta tara, incercand sa ofer un model demn de urmat celor din jurul meu, ori incerc sa imi vad de viata pe alte meleaguri. Orice decizia as lua oricum nu este bine. Ramanand aici voi fi taxat in continuare de "jmecherii" tranzitiei si lumea ma va face in continuare fraier ca nu fac precum ei, ori voi pleca din tara si voi primi titlul de las, de dezertor. Cam grea dilema...

Unknown spunea...

Bine spus domn` profesor.
Ruminica se zbate inca intre arhaic si proterozoic.Peste 2 glaciatiuni poate va rascheta muma natura orice urma de maimuta moderna si asa poate vom avea ocazia sa o luam de la capat.
Toate bune man.

Unknown spunea...

Orice calatorie e o regasire de sine, o intoarcere spre propria fiinta, o improspatare o retinei. Merita sa o facem, si asa virtual, prin intermediul prietenilor. Multumesc!
Cat despre "bozgori" vs. "roman kurva", cred ca prietenii de pe Sena au dreptate: comparaison n'est pas raison !!!

Fotograf Ioana spunea...

Cred ca fu interesant...

 
Counter Powered by  RedCounter