Acu' despre bunul simţ

Că tot spusei ceva de bunul simţ, plimbându-mă cu famelia prin parc, am urcat într-un foişor din metal, unde se duc cei mici să privească de la înălţimea spre care tind să ajungă când vor fi mari, şi am cetit mesajul din imagine. Super-inteligenţă împinsă spre absolut! Atâta nevoie de comunicare încât să laşi posterităţii "gândurile tele cele mai intimante". Atâta nevoie să stabileşti o punte de comunicare cu cel care citeşte mesajul tău pentru generaţiile viitoare. Asta este! Noroc că cei mici care se urcă în foişor în inocenta lor lume, nu prea ştiu să citească. Ce bine de ei! Şi noroc că mai sunt angajaţii din administrarea parcurilor, care vor spoi odată ş-odată cu un strat de vopsea galbenă forma asta insolită de comunicare. Poate se întreabă careva care-i legătura dintre această întâmplare şi bunul simţ. Păi nu v-aţi dat seama? Nu există. Nici legătura, nici bunul simţ. Aşa că,

SERVUS