Şi uite că vine iarăşi primăvara

Trezirea naturii la viaţă , după somnul din vremea iernii!! Expresie stas, tipar fix, cuvinte folosite de atâtea ori şi de atâţia elevi în compunerile lor, că parcă nu mai exprimă nimic. Dar nimic, măi frate, auzi tu? Şi totuşi primăvara vine. Aşa mai timidă, aşa mai nebăgată în seamă, dar ea totuşi vine. Îşi face datoria şi vine. Destul de târziu, dar totuşi vine. Parcă vrea să se răzbune, un pic, doar atât, pe toţi cei care trec pe lângă ea fără să o bage în seamă şi mai aruncă câte o ploaie rece, poate chiar o ninsoare pe aici sau pe colo. Dar, în final, vine. Şi noi, ăştia care ar trebui să o admirăm? Câte probleme sunt de rezolvat, parcă toate s-au înghesuit taman acu', să ne facă în ciudă. Şi dă-i şi aleargă şi rezolvă-le. Când, în sfârşit, spunem "uite, mă, gata, m-am mai liniştit oleacă", adăugăm trista completare "bă, frate, dar când au înfrunzit toţi copacii?? Am trecut aşa năuc pe lângă ei şi nu i-am văzut. Ce ţi-e şi cu viaţa asta!". Şi mă apucă aşa dintr-o dată o oftică pe elevii sau studenţii ăia care îşi iau câte un rucsac în spate şi pornesc să hălăduiască pe cărări de munte, pe albii de râu, pe maluri de lac, sau pe unde i-or mai purta paşii. Bă, frate, şi mă mai enervează când mai scot câte un aparat de fotografiat şi se pun pe burtă să facă fotografii unor floricele minuscule abia apărute, sau apelor învolburate, sau mai ştiu eu la ce? Şi uite aşa Internetu ăsta e plin de semne ale primăverii. Gigabaiţi de semne ale primăverii. Şi de ce mă oftic? Păi nu aţi văzut că primăvara ţine cu ei? Oare de ce? Pentru că bagă de seamă că ea totuşi a venit?
Şi eu am băgat de seamă că a venit primăvara.